DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI SECTOR 4
 

ACORDAREA AJUTOARELOR PENTRU ÎNCĂLZIREA LOCUINȚEI

CAMPANIA 2011-2012

Conform noii legislații aplicabile în acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuinței, începând cu sezonul rece 2011-2012, un beneficiar este eligibil dacă întrunește cumulativ următoarele condiții:

Crititerii de eligibilitate:

1.     Beneficiază de subvenții pentru încălzirea locuinței familiile ori persoanele singure, cetățeni români, precum și cetățeni străini ori apatrizi, cu domiciliul sau, după caz, resedință în România, stabilită în condițiile legislației române;

2.   Ajutorul pentru încălzirea locuinței, se acordă familiilor, respectiv persoanelor singure, care se încadrează la punctul precedent, numai pentru locuința de domiciliu sau, după caz, de resedință a acestora;  

3.   Este persoană singură sau familie ce nu îsi poate asigura menținerea locuinței în condiții adecvate de temperatură, respectiv 21°C și ale căror venituri sunt:

a) pentru energie termică:

·         Venitul net mediu lunar pe membru de familie să fie cuprins între 0 si 786 lei – în cazul familiilor;

·         Între 0 si 1.082 lei/luna, în cazul persoanelor singure.

 

b) pentru gaze naturale, lemne și combustibili petrolieri, persoana ori familia cu venitul lunar pe membru de familie cuprins între 0 și 615 lei.

4.      Nu deține bunuri mobile/imobile sau terenuri, așa cum sunt prezentate ele în lista de excluderi – vezi lista;

5.      Folosește ca modalitate de încălzire:

·         Energie termică din sistemul centralizat;

·         Gaze naturale;

·         Lemne, cărbuni și combustibili petrolieri.

 

Modalitatea de acordare:

Ajutoarele pentru încălzirea locuinței se acordă pe baza urmatoarelor documente:

1.      Cerere și declarație pe proprie răspundere – Descarcă;

2.      Documente de identitate titular și membrii (B.I., C.I., C.I.P., P, P.S.T., P.S.P., D.I.);

3.      Adeverință de salariu, talon de pensie sau oricare alt document din care să rezulte venitul realizat, atât pentru solicitant cât și pentru fiecare membru din componența familiei;

4.      Contract de vânzare-cumpărare, închiriere ori alte tipuri de documente în care sunt prezentate informații despre proprietarul imobilului și suprafața acestuia;

5.      Extras de cont bancar (în cazul beneficiarilor ce folosesc ca metoda de încălzire lemne ori combustibili petrolieri);

6.      Declarație, din care să rezulte alte nevoi speciale ale beneficiarului ori ale membrilor familiei acestuia;

7.      Adeverință de la Asociația de Proprietari/Locatari din care să rezulte numele, prenumele, CNP-ul persoanelor înregistrate în cartea imobilului și care figurează la cotele de întreținere.

8.      Adresă de la Asociația de Locatari/Proprietari prin care, potrivit Art 19 (6) din OUG 70/2003 "În termenul prevăzut la alin. (5) (5 zile) primarii vor transmite furnizorilor, asociațiilor de proprietari/locatari, precum și agențiilor teritoriale situația privind modificările prevăzute la alin. (3) sau, după caz, încetarea dreptului la ajutor, atât în scris, cât și în format electronic." să fie specificată, atât adresa de corespondență electronică (e-mail) cat și cea poștală;

9.   Adeverință de la Administrația Financiară, din care să rezulte că nu au alte venituri impozabile, atât pentru titularul cererii cât și pentru membrii familiilor acestora - Se poate înlocui cu o declarație pe proprie răspundere, pentru fiecare membru al familiei, cu vârsta de peste 16 ani, din care să reiasă ca nu are alte venituri impozabile;

10. Adeverință de la Direcția de Taxe și Impozite Locale din care să rezulte că, titularul cererii cât și pentru membrii familiilor acestora, nu dețin autoturism cu o capacitate mai mare de 1600 cm3, precum și alte terenuri ori proprietăți - așa cum sunt ele specificate la pct. E din cerere - Se poate înlocui cu o declarație pe proprie răspundere, pentru fiecare membru al familiei, cu vârsta de peste 16 ani, din care să reiasă ca nu deține autoturism cu o capacitate mai mare de 1600 cm3, precum și alte terenuri ori proprietăți - așa cum sunt ele specificate la pct. E din cerere.

 

Modalitate de lucru:

1.      Preluarea dosarelor – nu vor fi preluate decât acele dosare care întrunesc cumulativ elementele de mai sus;

2.      Procesarea dosarelor - se vor procesa electronic dosarele eligibile;

3.      Aprobarea ajutorului – în urma procesării se va stabili procentul ori suma fixă de care beneficiază persoana singura ori familia;

4.      Transmiterea dispozițiilor – prin intermediul furnizorilor de servicii sau prin posta. Instituția noastră va comunica beneficiarilor dispozitia de acordare sau, dupa caz, neacordare, modificare, respingere ori suspendare a ajutorului pentru încălzirea locuinței.

 

Stabilirea dreptului de acordare se face o singura dată, pe întreaga perioadă a sezonul rece, după urmatoarele reguli:

a)      începând cu luna depunerii cererii, pentru cei care au depus documentele până la data de 20 a lunii respective;

b)     începând cu luna următoare, pentru cei care au depus documentele după data prevăzută la lit. a);

c)      începând cu luna depunerii cererii, pentru beneficiarii de ajutor social al căror drept de ajutor social este stabilit începând cu acea lună, indiferent de data la care a fost depusă cererea.

Atentie!!!

Potrivit reglentarilor în vigoare, aveți obligația ca orice modificare intervenita în componența familiei ori în veniturile acesteia, să o comunicați, în termen de maxim 5 zile de la modificare, prin completarea unei noi cereri, instituției noastre.

Modificarea va intra in vigoare începand cu luna următoare a modificării;

Vă specificam ca, in baza OUG 70/2011, autoritățile publice locale au obligația de a efectua anchete sociale, în proporție de minim 60% din numărul cererilor depuse. În cazul în care se vor constata discrepanțe între valorile declarate și cele constatate se va proceda la anularea ajutorului și recuperarea pe cale legala a prejudiciului constatat.

            Baza legală de acordare a ajutoarelor de încălzire a locuinței este OUG 70/2011 – privind măsuri de protecție socială în perioada sezonului rece și Normele metodologice de aplicare.

Pe baza documentelor de mai sus, completate la toate rubricile și complete, beneficiarii eligibili de ajutoare pentru încălzire, sunt așteptați, personal sau prin intermediul asociațiilor de proprietari/locatari, să depună dosarele în incinta Complexului de Servicii “Sf. Spiridon” din Str. Aleea Ciceu, Nr. 12, Parter, Sector 4, București – Vezi Harta.

Programul de lucru cu publicul: Luni - Miercuri între orele 08,30 - 16,00; Joi - 08,30 - 18,00; Vineri 08,30 - 13,30. Tel: 0372.900.789