ACORDAREA AJUTOARELOR PENTRU ÎNCĂLZIREA LOCUINȚEI

ACORDAREA AJUTOARELOR PENTRU ÎNCĂLZIREA LOCUINȚEI

Rectangle 32

campania 2024-2025

  Începând cu data de 21 octombrie 2024, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4, informează cetățenii sectorului 4 că pot depune cererile pentru acordarea ajutorului de încălzire și a suplimentului pentru energie în sezonul rece 2024 – 2025.

    În sezonul rece 2024-2025, modalitatea de acordare a ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei, va fi reglementată de Legea nr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, cu modificările și completările ulterioare, Hotărârea 1073 – pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie.

     Instituția noastră, vine în sprijinul dumneavoastră, pentru o eficiență maximă a timpului alocat depunerii și pentru a se evita cozile la ghișee, cu o soluție digitală de depunere a dosarului, în format electronic, prin intermediul aplicației GHIȘEUL ONLINE, prin selectarea tipului de încălzire utilizat (Cerere ajutor încălzire cu energie electrică/ Cerere ajutor încălzire cu energie termică/ Cerere ajutor încălzire cu gaze naturale/ Cerere ajutor încălzire cu lemne).

   De asemenea, dosarul poate fi depus la registratură sau prin intermediul serviciilor poștale sau de curierat, pe adresa instituției (B-dul Metalurgiei, Nr. 12-18, Grand Arena, Et. 1. Sector 4, București).

   Pentru a putea beneficia de ajutorul de încălzire cu energie termică, gaze naturale, energie electrică, combustibili solizi sau petrolieri precum și a suplimentului pentru energie, pe întreg sezonul rece (Noiembrie 2024 – Martie 2025) cererile vor fi depuse de către solicitanții care îndeplinesc condițiile de acordare, până la data de 20.11.2024.

     Pentru cererile depuse ulterior datei de 20 ale lunii Noiembrie 2024, acordarea se va face începând cu data de 1 a lunii următoare depunerii cererii.

Conform legislației în vigoare, aplicabilă în acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei, beneficiarul este eligibil, dacă întruneşte cumulativ următoarele condiţii:

Crititerii de eligibilitate:

Ajutorul pentru încălzirea locuinţei este o măsură care are drept scop sprijinul financiar suportat din bugetul de stat şi/sau, după caz, din bugetele locale, destinată consumatorilor vulnerabili, care are ca scop acoperirea integrală sau, după caz, a unei părţi din cheltuielile cu încălzirea locuinţei.

Ajutorul pentru încălzirea locuinței, se acordă pentru un singur sistem utilizat pentru încălzirea locuinței, pe perioada sezonului rece (noiembrie –martie), declarat de persoana singură, respectiv de un membru al familiei care are capacitate deplină de exercițiu al drepturilor civile, care devine titularul ajutorului.

Categoriile de ajutoare sunt:

a) pentru încălzirea locuinței cu energie termică în sistem centralizat

b) ajutor pentru gaze naturale;

c) ajutor pentru energie electrică;

d) ajutor pentru combustibili solizi și/sau petrolieri.

Ajutorul pentru încălzire se acordă familiilor și persoanelor singure, cetățeni români, care locuiesc în România, familiilor și persoanelor singure care nu au cetățenie română, dacă se află în una dintre următoarele situații:

a) sunt cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparținând Spațiului Economic European, ai Confederației Elvețiene sau ai altor state, pe perioada în care au domiciliul sau, după caz, reședința în România, în condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

b) sunt cetățeni străini sau apatrizi cărora li s-a acordat o formă de protecție în România, în condițiile Legii nr. 122/2006 privind azilul în România, cu modificările și completările ulterioare, și au domiciliul sau, după caz, reședința în România;

c) sunt apatrizi care au domiciliul sau, după caz, reședința în România, în condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În vederea stabilirii dreptului la ajutor pentru încălzire, se solicită acte doveditoare care atestă identitatea și veniturile realizate de membrii familiei.

Pentru acordarea ajutorului pentru încălzire, indiferent de sistemul de încălzire utilizat, cererile și declarațiile pe propria răspundere se depun, individual sau prin asociațiile de proprietari/locatari, conform recomandărilor de mai sus.

Solicitantul ajutorului pentru încălzirea locuinței poate intra în posesia formularului de cerere și declarație pe propria răspundere, care se publică pe site-ul autorității administrației publice locale sau, după caz, al agenției teritoriale.

Nivelele de venituri şi cuantumurile ajutoarelor acordate de la bugetul de stat, exprimate în lei:

Limite venituri

Compensare lunară energie termică

Cuantum lunar ajutor gaze naturale

Cuantum lunar ajutor energie electrică

Cuantum lunar ajutor lemne, cărbuni, combustibili petrolieri

lei

familii

persoane singure

lei

lei

lei

până la 200

100%

100%

250

500

320

200,1 – 320

90%

90%

225

450

288

320,1 – 440

80%

80%

200

400

256

440,1 – 560

70%

70%

175

350

224

560,1 – 680

60%

60%

150

300

192

680,1 – 920

50%

50%

125

250

160

920,1- 1040

40%

40%

100

200

128

1040,1- 1160

30%

30%

75

150

96

1160,1- 1280

20%

20%

50

100

64

1280,1- 1386

10%

25

50

32

1280,1- 2053

10%

25

50

32

Suplimentul pentru energie – mod de stabilire şi acordare
 
Familiile şi persoanele singure ale căror venituri sunt de până la valoarea de 1.386 lei/persoană, în cazul familiei, şi de 2.053 lei, în cazul persoanei singure, beneficiază lunar, inclusiv în perioada sezonului rece, de un supliment pentru energie în sumă fixă, acordat în funcţie de sursele de furnizare a energiei utilizate, în cuantum de:
a) 30 lei/lună pentru consumul de energie electrică;
b) 10 lei/lună pentru consumul de gaze naturale;
c) 10 lei/lună pentru consumul de energie termică;
d) 20 lei/lună pentru consumul de combustibili solizi şi/sau petrolieri.
Suplimentul pentru energie se acordă lunar, pe tot parcursul anului, şi se plăteşte astfel:
a) furnizorului, dar nu mai mult decât consumul facturat, în cazul suplimentului pentru energie electrică, gaze naturale, energie termică;
b) direct titularului, în cazul suplimentului pentru combustibili solizi şi/sau petrolieri.
Suplimentul pentru energie poate fi solicitat împreună cu ajutorul pentru încălzirea locuinţei sau separat, atunci când sunt îndeplinite condiţiile de acordare, cu respectarea prevederilor art. 7. din Legea 226/2021, cu modificările și completările ulterioare.
Suplimentul pentru energie se acordă cumulat în funcţie de sursele de furnizare a energiei utilizate.
În situaţia în care singura sursă de energie utilizată este energia electrică, cuantumul suplimentului este de 70 lei/lună.
Pentru solicitarea suplimentului pentru energie, familiile şi persoanele singure, care locuiesc pe raza teritorială a sectorului 4, pot depune, în cadrul instituției noastre, o cerere şi declaraţie pe propria răspundere privind, după caz, componenţa familiei şi veniturile realizate de membrii acesteia.
În situaţia în care se solicită şi ajutorul pentru încălzire se va depune o singură cerere şi declaraţie pe propria răspundere.
 

Modalitatea de acordare:

Ajutoarele pentru încălzirea locuinţei se acordă pe baza următoarelor documente:

1. Cerere şi declaraţie pe proprie răspundere, însoţită de documentele doveditoare

În situaţia în care familia beneficiară de ajutor social, comform legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările și completările ulterioare, Hotărârea nr.507/2023 privind modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1154/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice  de aplicare a Legii nr.196/2016 privind venitul minim de incluziune, solicită, ulterior stabilirii acestor drepturi, şi ajutorul pentru încălzire prevăzut de prezenta lege, acesta se acordă luând în considerare documentele doveditoare privind componenţa familiei şi veniturile membrilor acesteia, depuse de titular pentru acordarea dreptului de incluziune socială.

2. Documente de identitate titular şi membrii (B.I., C.I., C.I.P., P, P.S.T., P.S.P., D.I.);

3. Copie factura energie termică, gaze naturale, energie electrică;

4. Acte doveditoare privind locuinţa:

– Contract de vânzare-cumpărare;

– Contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere sau cu clauză de habitaţie;

– Contract de închiriere;

– Contract comodat;

– Certificat de moştenitor/act succesiune;

– Împuternicire notarială întocmită de proprietarul locuinţei sau de titularul contractului de închiriere, ori de reprezentantul legal al persoanei singure care nu a împlinit vârsta de 16 ani;

– Titularii trebuie să facă dovada legală a gospodăririi separate (factură de curent electric, factură de gaze, factură de apă) în situaţia în care la o adresă locuiesc mai multe familii;

– Adeverinţă de la Asociaţia de Proprietari/Locatari din care să rezulte numele, prenumele, persoanelor înregistrate în cartea imobilului şi care figurează la cotele de întreţinere; codul radet; adresa de e-mail a asociaţiei;

– Pentru persoanele membre în cererea/declaraţie pe propria răspundere care au domiciliul pe raza altui sector al Municipiului București sau pe raza altei localităţi, sunt necesare urmatoarele documente: adeverinţă/negaţie din localitatea de domiciliu că nu beneficiează de ajutor pentru încălzirea locuinţei, certificat de atestare fiscală din localitatea de domiciliu.

– Alte documente, după caz.

5. Acte doveditoare privind componenţa familiei:

– Copie act de identitate solicitant şi ale tuturor membrilor familiei care au vârsta peste 14 ani (B.I., C.I., C.I.P.);

– Copie certificate de naştere ale copiilor pâna în 14 ani;

– Copie certificat de căsătorie;

– Hotărâre de divorţ/act notarial – dacă este cazul.

– Declaraţie pe propria răspundere că persoanele sunt despărţite în fapt – dacă este cazul.

– Certificat de deces – dacă este cazul .

– Copie hotărâre judecătorească definitivă de încredinţare a copilului sau încuviinţare a adopţiei, Hotărârea Comisiei pentru Protecţia Copilului privind măsura de plasament familial al minorului, Decizia Directorului General al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sau Hotărârea Judecătorească privind măsura plasamentului în regim de urgenţă/Hotărârea Judecătorescă de instituire a tutelei/curatelei sau, după caz, Dispoziţia Autorităţii tutelare, potrivit legii şi dacă este cazul.

– Alte acte doveditoare privind componenţa familiei, după caz;

6. Acte doveditoare privind veniturile:

– Adeverinţa de salariat pentru toţi membrii familiei, din care să reiasă venitul net obţinut în luna anterioară depunerii cererii, valoarea bonurilor de masă sau menţiunea că nu se primesc bonuri, prime, indemnizaţii de hrană etc.

– Copii taloane pensie (pentru toate tipurile de pensie)/adeverinţă de la Casa de Pensii din luna anterioară depunerii cererii;

– Adeverinţă eliberată de Casa de Pensii Sector 4 din care să reiasă dacă figurează cu dosar de pensie, dacă este cazul;

– Copie talon de plată a indemnizaţiei de şomaj şi/sau venitul lunar de completare a şomajului;

– Copii talon alocaţie de stat, plasament sau alte indemnizaţii, din luna anterioară depunerii cererii;

– Copii taloane indemnizaţie handicap sau orice alte indemnizaţii acordate conform legii, venit din luna anterioară depunerii cererii;

– Depozite bvancare

– Venituri realizate din arendare, dobânzi bancare, înstrăinare de bunuri etc., dacă este cazul; (în funcţie de veniturile obţinute, vor putea fi solicitate la depunere acte suplimentare, de exemplu: un extras de cont pentru luna în care se depune cererea pentru a constata dacă, cel puțin unul dintre membrii familiei deține, în calitate de titular, unul sau mai multe depozite bancare, a căror sumă totală este mai mare de 3 ori față de valoarea câștigului salarial mediu brut prevăzut de Legea asigurărilor sociale de stat;

7. Alte documente doveditoare:

-Persoanele care deţin autoturisme – copie carte autoturism /talon autoturism (din care să reiasă anul de fabricaţie al autoturismului);

– Pentru persoanele care solicită ajutor pentru încălzirea locuinţei cu energie electrică, contract de debranşare energie termică/gaze naturale sau adeverinţă eliberată de către administraţia blocului, în care să se specifice că încălzirea locuinţei se face cu energie electrică;

– Orice alte documente solicitate, după caz.

Stabilirea dreptului la ajutorul pentru încălzire, indiferent de sistemul de încălzire utilizat, se realizează o singură dată, pe întreaga perioadă a sezonul rece, după următoarele reguli:

a) începând cu luna depunerii cererii pentru cei care au depus documentele până la data de 20 a lunii respective;

b) începând cu luna următoare pentru cei care au depus documentele după data de 20 ale luni;

c) începând cu luna depunerii cererii pentru beneficiarii de ajutor social al căror drept de ajutor social este stabilit începând cu acea lună, indiferent de data la care a fost depusă cererea.

Modalitatea de depunere a cererii de modificare:

1. Pentru beneficiarii de ajutor social și alocație de susținere a familiei

-copie după actele de indentitate ale persoanei singure, respectiv alea membrilor de familie;

-copie a facturii de furnizare a energiei termice/electrice/gaze naturale;

-copie după documentul care atestă calitatea în care se deține locuința;

-copie ale documentelor care atestă veniturile realizate;

-alte documente relevante.

2. Pentru ceilalți beneficiari:

Se va completa o nouă cerere și declarație pe propria răspundere, însoțită de documente doveditoare privind:

-copie după actele de indentitate ale persoanei singure, respectiv alea membrilor de familie;

-copie a facturii de furnizare a energiei termice/electrice/gaze naturale;

-copie după documentul care atestă calitatea în care se deține locuința;

-copie ale documentelor care atestă veniturile realizate;

-alte documente relevante.

Atenţie!!!

 

1. Potrivit prevederilor Ordonanței de urgență nr.105/2024, pentru perioada sezonului rece 1 noiembrie 2024 – 31 martie 2025 la stabilirea dreptului la ajutorul pentru încalzirea locuinței acordat potrivit Legii nr.226/2021, se ia în calcul cuantumul pensiilor aferente lunii august 2024.

2. Nu vor fi acceptate decât acele dosare care întrunesc cumulativ elementele de mai sus;

Lista cu bunuri care conduc la excluderea acordării ajutorului pentru încălzirea locuinței – descarcă.

Ajutorul de încălzire se acordă doar pentru un singur tip de energie/lemne! Nu depuneți mai multe cereri!

Documentele vor fi scanate și încărcate în aplicația GHIȘEUL ONLINE, pe categorii, în format .pdf, conform manualului de utilizare al aplicației.

Dacă utilizați un telefon mobil sau o tabletă, este necesar să convertiți imaginile într-un fișier .pdf, cu ajutorul unei aplicații din Magazin Play sau App Store (ex. ScanToPdf, CamScanner, etc…)

Potrivit reglementărilor în vigoare, aveţi obligaţia ca orice modificare intervenită în componenţa familiei ori în veniturile acesteia, să o comunicaţi instituţiei noastre, în termen de maxim 5 zile de la modificare, prin completarea unei noi cereri;

Modificările sau, după caz, încetarea dreptului la ajutorul pentru încălzirea locuinţei, se fac începând cu luna următoare celei în care au intervenit modificările;

Vă specificăm că, în baza legii, autorităţile publice locale au posibilitatea de a efectua anchete sociale, atât la sesizare cât şi din oficiu. În cazul în care se vor constata discrepanţe între valorile declarate şi cele constatate se va proceda la anularea ajutorului şi recuperarea pe cale legală a prejudiciului constatat. La efectuarea anchetei, beneficiarul ajutorului este obligat să prezinte documente relevante, în justificarea informaţiilor declarate în cererea și declaraţia pe proprie raspundere.

BAZA LEGISLATIVĂ

– Legea 226/2021 – privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, cu modificările și completările ulterioare;

– HOTĂRÂRE Nr. 1073/2021 – pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie

 În cazul în care cererile nu pot fi transmise în format electronic, prin platforma online, acestea pot fi transmise prin intermediul serviciilor poștale sau de curierat la adresa: Bulevardul Metalurgiei Nr. 12-18, Mall Grand Arena, etaj 1, sector 4, Bucureşti– Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4.