Anul acesta am vrut să simțim și să marcăm altfel sfintele sărbători de Paște. Am vrut să fim împreună, să ne bucurăm, să ne emoționăm. Iar copiii din trei dintre centrele noastre ne-au oferit asta, cu mult peste ce ne-am fi așteptat.
Alături de partenerii noștri dragi, asociații și fundații, părinți și educatori, am sărbătorit aceste momente printr-un spectacol minunat, colorat și viu, pe scena Palatului Național al Copiilor din București. „E Paștele cel sfânt!” a reunit copiii din centrele „Eu și Prietenii Mei”, „Harap-Alb” și „Casa Speranței”, într-un regal de poezie, muzică și teatru. Nu au lipsit nici icoanele pictate pe lemn sau sticlă, de mâinile copiilor talentați de la „Casa Speranței”, despre care v-am mai povestit, într-o superbă expoziție găzduită de foaierul Palatului.
Și am avut și bucuria de a avea un oaspete special. Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, doamna Natalia- Elena Intotero a ținut să fie aproape de copii, să le admire lucrările și să le vadă momentele artistice de pe scenă. I-a felicitat, îmbrățișat, încurajat și a petrecut alături de ei momente magice.
A fost multă, multă emoție, au fost lacrimi și ropote de aplauze! Au fost cadouri de iepuraș și râsete cristaline! A fost o sărbătoare așa cum ar trebui să fie toate! În familie! Acum, în familia mare a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4!
Mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături, care ne-au sprijinit și încurajat, partenerilor și sponsorilor acestui eveniment!




