Dacă ești tânăr, ai până în 26 de ani și ai părăsit sistemul de protecția specială, atunci trebuie să știi că poți beneficia de o indemnizație lunară în cuantum de 3.168 lei!
Important! Suma poate fi obținută de către cei care își continuă studiile la cursuri de zi sau au un loc de muncă, în baza unui contract individual de muncă.
Cum poți obține acești bani ?
Soliciți DGASPC Sector 4 eliberarea unei adeverințe care să ateste că ai beneficiat de o măsură de protecție specială în cadrul instituției.
Cererea pentru eliberarea adeverinței se poate depune personal, la sediul instituției din Bulevardul Metalurgiei, nr. 12 – 18, Grand Arena Mall, etaj 1 sau se poate trimite pe adresa de email: contact@dgaspc4.ro. Ulterior, cererea se depune și la Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială competentă în funcție de domiciliu, împreună cu documentele justificative necesare.
Pentru tinerii care îndeplineau condițiile legale la data de 10 aprilie 2026, acordarea indemnizației începând cu această dată este posibilă dacă cererea este depusă în termenul legal de 60 de zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a Ordinului nr. 1.277/14.09.2026. După expirarea termenului, dreptul se acordă începând cu luna depunerii cererii, dacă sunt îndeplinite condițiile legale.
Dacă mai ai întrebări sau ai nevoie de informații suplimentare, ne poți scrie pe adresa de email informatii@dgaspc4.ro, ne poți suna la numărul de telefon 0372715100 sau ne poți face o vizită la sediul nostru.


